AJF Suceava a suspendat definitiv competițiile din județ. Siretul Dolhasca va participa la barajul de promovare în Liga a III-a


AJF Suceava a decis suspendarea definitivă a tuturor competițiilor pe care le organizează în județ, a anunțat președintele Ciprian Anton.

„În situația în care ne aflăm noi, la Suceava, care este mult mai gravă decât în restul țării, cred că nimeni nu se mai gândește la fotbal. Este imposibil ca să se poată juca fotbal până la eradicarea totală a pandemiei, iar acest lucru, în cel mai optimist scenariu, nu e poate întâmpla mai repede de luna iunie. Ar însemna, apoi, să jucăm la foc automat o lună de zile, ori este greu să programezi meciuri din două în două zile la nivelul amator din fotbalul județean, acolo unde jucătorii au alte priorități în viață”, a declarat Ciprian Anton, președintele AJF Suceava.

Rezultatele finale ale competițiilor vor fi omologate exact așa cum se regăsesc în acest moment pe site-ul oficial al forului sucevean. La nivel de copii, toate echipele vor primi medalii și diplome, iar campionatul viitor va începe când se va primi acordul din partea autorităților, cu aceleași echipe.

La Liga a IV-a și Liga V-a, nu se va acorda titlul de campioană pentru ediția de campionat 2019-2020.

Siretul Dolhasca, formația clasată pe primul loc în ierarhia la zi a Ligii a IV-a, va fi certificată drept câștigătoare a întrecerii, urmând să aibă dreptul de participare la barajul pentru promovarea în Liga a III-a.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.