Ministerul Afacerilor Externe salută donația făcută de Papa Francisc către Spitalul Județean Suceava



Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a salutat iniţiativa Papei Francisc de a dona cinci ventilatoare spitalului Judeţean Suceava şi a afirmat că acest gest "demonstrează solidaritatea Sanctităţii Sale cu România în eforturile susţinute de gestionare a pandemiei de Covid-19".

„Autorităţile române salută gestul Sanctităţii Sale Papa Francisc de a dona cinci ventilatoare pulmonare şi materiale medicale Spitalului Judeţean din Suceava, necesare pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2. Iniţiativa Sfântului Scaun, anunţată astăzi, demonstrează solidaritatea Sanctităţii Sale cu România în eforturile susţinute de gestionare a pandemiei de Covid-19 la nivel naţional şi demonstrează relaţiile excelente şi cooperarea foarte bună dintre România şi Sfântul Scaun, în contextul aniversării, în acest an, a 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două state", a transmis, joi, MAE, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada de la Roma, a oferit sprijinul logistic pentru transportul acestora.

Papa Francisc a donat cinci ventilatoare pentru bolnavii de Covid-19 , trataţi în Spitalul Judeţean Suceava. Echipamentele vor ajunge în România sâmbătă, cu aceeaşi aeronavă cu care revine în ţară echipa medicală din România care a lucrat două săptămâni la Milano.

Citește și:



Mai nouă Mai veche