Prefectura Suceava: 653 de persoane externate, 154 declarate vindecate


Instituția Prefectului informează că în ultímele 24 de ore echipele mixte formate din polițiști, polițiști local, cadre MApN și jandarmi au efectuat, verificări privind respectarea regimului de autoizolare la domiciliu și/ sau carantinare, privind locațiile de carantinare precum și societățile comerciale pentru impunerea interdicțiilor pe timpul Stării de Urgență.

La aceste acțiuni au participat 339 de polițiști, 110 polițiști locali, 20 de militari MApN și 181 de jandarmi.

Verificările au vizat 1315 de persoane aflate în autoizolare/ carantină și 34 de unități economice. Au fost aplícate 118 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor privind circulația persoanelor, cu o valoare total de 236.600 lei. A fost întocmit un dosar penal pentru zădărnnicirea combaterii bolilor.

Duminică, în județul Suceava se aflau:
- în izolare voluntară la domiciliu 1367 de persoane. Până acum au ieșit din izolare 11491 de persoane
- în carantină instituționalizată 716 de persoane. Până acum au ieșit din carantină instituționalizată 1219 de persoane

Au fost externate din spital 653 persoane și declarate vindecate 154 de persoane.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.