Studenta din Suceava care a ucis un om de afaceri cu 33 de lovituri de cuțit a scăpat din închisoare. Câți ani a stat după gratii



Alina Mihaela Horeanu, o fostă studentă din Suceava, acum de 34 de ani, care în 2007 a ucis un om de afaceri din Botoșani, împreună cu un prieten, a fost eliberată după 10 ani de închisoare.

Tânăra fusese condamnată la de 20 ani de închisoare pentru omor și înșelăciune. Judecătoria Gherla a admis propunerea formulată de Comisia de liberare condiționată de la Penitenciarului Gherla, după ce a fost analizat dosarul.

Alina Horeanu, care și-a schimbat între timp numele în Roșca, era studentă la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, în timp ce prietenul ei, Vlad Irimia Scurtu, cu care a comis crima, era student la Facultatea de Informatică.

Horeanu şi Scurtu au plănuit să-l omoare pe Daniel Mancaş, directorul unei firme din Botoşani cu care tânăra a avut o relaţie după ce s-au cunoscut pe internet. Potrivit planului, cei doi l-au atras pe Daniel Mancaş la Iaşi, unde l-au omorât cu 33 de lovituri de cuţit, dar şi mai multe lovituri de bâtă de baseball.

Cei doi studenţi au decis să scape de cadavrul lui Daniel Mancaş şi, pentru că nu puteau să facă acest lucru singuri, au mai chemat în ajutor doi prieteni, condamnaţi la rândul lor la câte trei ani cu suspendare. Toţi patru au pus cadavrul lui Mancaş în portbagaj şi l-au transportat într-o pădure din județul Suceava.

Pentru a fi siguri că nimeni nu va găsi corpul neînsufleţit al lui Mancaş, au cumpărat pământ de flori şi s-au întors în pădure. Aici au stropit corpul cu clor şi au turnat pământul peste el. La sfârşitul lunii aprilie 2007, poliţiştii au descoperit cadavrul, iar autorii faptei au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi.

Vlad Irimia Scurtu a fost, de asemenea, condamnat la 20 de ani de închisoare.

În afară de condamnarea cu închisoare, Alina Mihaela Horeanu şi Vlad Irimia Scurtu au mai fost obligați de instanțele de judecată să plătească daune de 880.000 lei şi o pensie lunară de 500 de lei celor doi copii ai familiei Mancaş până la împlinirea vârstei majoratului, copii care în 2010 aveau 10, respectiv 3 ani.
Mai nouă Mai veche