Tânăr din Rădăuți prins conducând un Audi la patru zile după ce polițiștii i-au ridicat plăcuțele de înmatriculare de la mașina respectivă


La 5 mai 2020, în jurul orei 20.30, patrulele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au oprit pentru control autoturismul marca Audi care se deplasa pe strada Putnei, din municipiul Rădăuți.

La volanul autoturismului a fost identificat și legitimat Constantin V., de 31 ani, localnic.

În baza informațiilor deținute la nivelul subunității, s-a stabilit că anterior, la 1 mai 2020, ora 18.30, același Constantin V. a fost identificat în trafic, tot pe strada Putnei din Rădăuți, în timp ce conducea autoturismul marca Audi, autoturismul nefiind asigurat civil în caz de daune produse terților prin accidente de circulație și fără a avea inspecție tehnică periodică valabilă. Totodată, plăcuțele montate pe autoturism nu erau conforme cu standardul.
Pentru aceste motive a fost sancționat contravențional și s-a luat și măsura complementară de reținere a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Având în vedere cele menționate mai sus, s-a constatat că acum tânărul a condus autoturismul marca Audi, deși avea plăcuțele cu numărul de înmatriculare retrase.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
Mai nouă Mai veche