Bărbat rănit după ce s-a răsturnat cu tractorul în albia unui pârâu



Miercuri, 1 iulie 2020, în jurul orelor 15:38, polițiștii au fost sesizați prin 112 despre faptul că la Capu Câmpului a avut loc un accident pe câmp cu tractorul.

A fost identificat un bărbat de 52 de ani, dincom. Capu Câmpului, care se afla imobilizat la sol, împreună cu asistenta comunitară, cea din urmă relatând faptul că în timp ce acesta se deplasa cu tractorul pe pârul din zona drumului ocolitor al localității Capu Câmpului, în momentul în care a urcat pe albia pârâului pentru a ieși în câmp, utilajul a derapat și s-a răsturnat în pârâu.

La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, ocazie cu care bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, diagnosticul prezumtiv fiind „politraumatism”.

Din verificările efectuate nu sunt suspiciuni cu privire la existența unui accident rutier. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche