Șofer rănit după ce mașina pe care o depășea a virat brusc la stânga, fără să se asigure


Marți, 21 iulie 2020, în jurul orei 20:05, Marinel G., de 45 ani, din Frumosu, în timp ce conducea autoturismul marca VW Touran, pe D.J. 176 din com. Frumosu, la un moment dat ajuns în intersecția cu drumul comunal Deia, a efectuat o manevră de schimbare a direcției de mers spre stânga pentru a pătrunde pe acesta, fără să se asigure corespunzător din spate, moment în care a fost lovit în partea lateral-stânga de autoturismul marca VW Golf condus din aceeași direcție de mers de către George C., de 22 de ani, din Vatra Moldoviței, care se afla în depășirea autoturismului într-un sector de drum prevăzut cu marcaj longitudinal discontinuu.

Din impact autoturismul VW Golf, a ricoșat cu partea stângă spate într-un gard, ulterior autoturismul părăsind partea carosabilă.

În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a tânărului de 22 de ani, care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Câmpulung Moldovenesc, unde a fost diagnosticat cu ,,traumatism carnio-cerebral cu coloană cervicală", fără a rămâne internat.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind de 0, 00 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-le recoltate mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.