Tânără rănită ușor într-un accident rutier, la Vicovu de Sus



Marți, 21 iulie 2020, la ora 15.50, Dan C., în vârstă de 61 de ani, din comuna Brodina, în timp ce conducea autoturismul marca Renault pe strada Calea Bucovinei, pe raza orașului Vicovu de Sus, după o curbă ușoară la stânga, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune laterală cu autoturismul marca Audi condus regulamentar de o tânără în vârstă de 21 ani, din comuna Straja.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a tinerei.

Victima a fost transportată cu un echipaj SMURD la Spitalul Municipal Rădăuți unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, fiind diagnosticată cu ,,TCC ușor ”.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest rezultatul testării fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind conduși la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde li s-au recoltat câte o probă biologică de sânge.
Mai nouă Mai veche