1.454 de noi cazuri de Covid-19, joi, în România, dintre care 37 în județul Suceava



Până joi, 13 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 66.631 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (Covid– 19). 31.547 pacienți au fost declarați vindecați și 7.253 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.454 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 2.860 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 12.08.2020 (10:00) – 13.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 53 de decese (32 bărbați și 21 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, inclusiv din județul Suceava.

Joi, 13 august 2020, la ora 9.00, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 3979 de persoane declarate vindecate.

Din totalul celor 547 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 143 pacienți sunt diagnosticați cu Covid- 19, 136 pacienți sunt în zona tampon și 219 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Din cei 143 pacienți diagnosticați Covid- 19, 87 pacienți prezintă forme medii ale bolii, 43 forme ușoare, iar 13 pacienți cu forme grave sunt internați în secția ATI, dintre care trei sunt ventilați mecanic.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 63 pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 10 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

Numărul total de persoane testate până în prezent este de 37129 persoane, în ultimele 24 de ore fiind testate 280 de persoane.
La data prezentului comunicat se află în carantină 485 de persoane. Conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1309/ 2020 , carantina persoanelor se impune, în condiţiile pandemiei de COVID- 19, pentru persoanele care au intrat în contact direct cu persoane sau cel puţin cu o persoană confirmată cu SARS-CoV-2, prin testare cu metoda RT-PCR, precum și pentru persoanele care sosesc din ţări şi/sau zone cu risc epidemiologic ridicat, ţări şi/sau zone stabilite de către INSP în condiţiile legii. De asemenea în izolare la domiciliu se află 93 de persoane. Conform actului normativ menționat mai sus izolarea se dispune în cazul persoanelor diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 prin testare cu metoda RT-PCR sau cu semne şi simptome sugestive infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Conform distribuției cazurilor Covid -19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 39 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 29 au câte un caz în evoluție, 31 au sub cinci cazuri în evoluție, 7 au sub zece cazuri în evoluție iar 8 au peste zece cazuri în evoluție.

La data prezentului comunicat, conform raportării DSP Suceava, în județul Suceava sunt 325 de cazuri de infecție Covid -19 în evoluție.

În cursul zilei de 12.08.2020 polițiștii au desfășurat activități în context Covid 19, fiind verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse 459 persoane.

De asemenea, au fost verificate 79 societăți comerciale. Au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6500 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și neluarea măsurilor pentru diminuarea impactului riscurilor conform Legii nr.55/2020.
Mai nouă Mai veche