O butelie care a luat foc când a fost aprins aragazul a provocat un incendiu violent într-o gospodărie din Lisaura

Incendiu în localitatea Lisaura
21.09.2020, ora anunţării la 112 - 20:30

Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, din satul Lisaura, comuna Ipotești.

La sosirea echipajelor, ardeau construcțiile din gospodărie, cu pericol de propagare la vecinătăți. Un tânăr, de 34 de ani, a aprins aragazul, în bucătăria de vară, moment în care, cel mai probabil din cauza scăpărilor de gaze combustibile, butelia a fost cuprinsă de flăcări, aprinzând și obiecte (mobilier, textile și altele) din interior. Bărbatul a scos recipientul afară, însă acesta s-a rostogolit până la o construcție din lemn, care a luat și ea foc. Ulterior, incendiul s-a propagat la toată gospodăria.

Pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor bărbatului, care a suferit arsuri minore la nivelul antebrațului drept, dar și mamei acestuia, în vârstă de 72 de ani, care a suferit un atac de panică. Ambii, după ce au primit îngrijiri medicale, au refuzat transportul la o unitate spitalicească.

Au ars: acoperișul casei de locuit și al bucătăriei de vară, pe o suprafață de aproximativ 150 mp, două anexe gospodărești (în care erau depozitate mai multe bunuri, printre care, echipamente electronice, instrumente muzicale, scule și unelte de construcții), pe o suprafață totală de aproximativ 200 mp, obiecte de mobilier, circa 4 metri cubi cherestea și 10 metri cubi lemn de foc. S-au degradat pereții, tavanele și pardoseala casei și ale bucătăriei de vară, elemente de tâmplărie din PVC și altele.

Incendiul a fost lichidat la ora 0:12, iar pompierii au salvat restul casei de locuit.

Foto: Imagine cu caracter ilustrativ

Niciun comentariu

Un produs Blogger.