Transport ilegal de lemn depistat în trafic de polițiști, la Pojorâta

Marți, 13 octombrie 2020, la ora 13.11, pe raza comunei Pojorâta, polițiștii din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta, au oprit în trafic pe DJ 175, ansamblul auto format din autoutilitara marca MAN, care transporta material lemnos.

La volanul autoutilitarei a fost identificat un bărbat din Fundu Moldovei, care a prezentat pentru cantitatea de material lemnos avizele conform cărora ansamblul auto transporta cantitatea de 39 de piese-13,25 mc+49 de piese-23,77 mc lemn rotund. Întrucât existau suspiciuni cu privire la diferența de material lemnos existentă și cea înscrisă în aviz, a fost solicitat sprijin de specialitate lucrătorilor O.S. Pojorâta.

În urma inventarierii efectuate, a reieșit cantitatea de 43 de piese-13,18mc, respectiv o diferența de +4 piese, respectiv +0,07mc și 66 de piese-23,60mc, respectiv o diferența de +17 piese față de cele înscrise în aviz. Administratorul firmei a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei conform art.21 alin.1 lit. d din Legea171/2010.
Mai nouă Mai veche