Tânăr în stare gravă după ce a spart cu pumnul geamul ușii de la dormitor, cioburile i-au tăiat antebrațul și a suferit o hemoragie masivă

Sâmbătă, 26 decembrie 2020, la ora 02.07, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 faptul că un tânăr s-a tăiat la mâna într-un geam, la adresa de domiciliu.

Constantin P., de 21 de ani, din municipiul Suceava, se afla împreună cu părinții și o soră, în apartamentul în care locuiesc, iar pe fondul consumului de alcool, tânărul a lovit cu pumnul geamul uşii de acces în dormitor, tăindu-se în zona dintre antebraţul şi bicepsul membrului superior drept. Sora lui a sunat de îndată la 112 solicitând intervenţia unui echipaj medical, întrucât tnărul ei pierdea mult sânge.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanţă Suceava, acordându-i victimei primul ajutor, după care l-au transportat la Secţia UPU a Spitalului Judeţean Suceava unde medicii au stabilit diagnosticul de „plagă complexă plica cotului drept cu interesare vasculară, şi şoc hemoragic” şi au hotărât ca pacientul să fie transferat la unul dintre spitalele din municipiul Iaşi.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămarea corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche