Polițiștii de frontieră au depistat doi tineri din Maroc, care au încercat să intre ilegal din Ucraina în România. Cei doi cetățeni străini urmează să fie predați autorităţilor de frontieră ucrainene în baza acordului de readmisie, în vederea continuării cercetărilor.
În data de 19 martie 2021, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Siret s-au intensificat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale.
Astfel, în jurul orei 19.00, un echipaj al poliției de frontieră a depistat doi cetățeni străini care se deplasau pe jos, dinspre frontiera de stat spre localitatea Mușenița, județul Suceava.
Întrucât cei doi bărbați nu își justificau prezența în zonă, au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări, unde, în urma verificărilor s-a stabilit faptul că sunt cetăţeni din Maroc, în vârstă de 19, respectiv 20 de ani.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar conform procedurilor legale, cei doi cetățeni străini urmează a fi predați autorităților de frontieră ucrainene, în baza acordului de readmisie.