ÎPS Calinic: „De la postul rânduit de Biserică, dacă omul este sănătos, nu se poate face rabat. De altfel, postul este recomandat şi de medici”

„De la postul rânduit de Biserică, dacă omul este sănătos, nu se poate face rabat”, i-a răspuns ÎPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, unei credincioase care i-a cerut sfaturi despre comportamentul în Postul Mare.

„Sărut mâna, Înaltpreasfințite Părinte! Având în vedere că se apropie Postul Mare, vă rog din suflet să ne dați niște sfaturi referitoare la modul în care ar trebui să ne comportăm în această perioadă (alimentație, rugăciune, canoane care trebuie împlinite). Vă mulţumesc din suflet!”, este întrebarea adresată de credincioasă și publicată pe pagina de internat a Arhiepiscopiei

„Stimate doamnă! Din păcate, nu eu sunt cel mai în măsură să vă dau sfaturi privind postul, rugăciunea ori canonul de pocăinţă, ci duhovnicul dumneavoastră, care vă cunoaşte cel mai bine atât starea de sănătate trupească, cât şi pe cea sufletească.

În altă ordine de idei, postul trebuie ţinut de fiecare în parte, dacă este sănătos, aşa cum ni l-a propus Biserica de mii de ani. De la postul rânduit de Biserică, dacă omul este sănătos, nu se poate face rabat. De altfel, postul este recomandat şi de medici.

Posturile scurte (de câteva zile) sau lungi (de câteva săptămâni) pot deseori corecta diferite tulburări de nutriţie. Ele sunt recomandate în foarte multe boli, iar experienţa milenară a dovedit utilitatea posturilor, care au avut tocmai rolul de a reechilibra unele regimuri unilaterale. Dacă doriţi să aprofundaţi aceste aspecte, vă recomand spre lectură I. Mincu, „Boli de nutriţie şi metabolism”, Editura Medicală, Bucureşti, 1986, şi R. Păun, „Medicina internă”, Editura Medicală, Bucureşti, 1994. Vă doresc post binecuvântat!”, a răspuns ÎPS Calinic.
Mai nouă Mai veche