Conferință pentru susținerea campaniei de vaccinare anti-Covid organizată de IȘJ Suceava la Liceul Teoretic Filadelfia

Joi, 8 aprilie 2021, în sala de ședințe a Liceului Teoretic „Filadelfia” Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava a organizat o conferință tematică, în cadrul Campaniei Naționale „Vaccinare și testare pentru învățare!”.

Formatul conferinței a fost de tip mixt, prin participare fizică și online a directorilor unităților de învățământ din județ.

La conferință a fost prezent secretarul de stat din Ministerul Educației, Zoltan Kallos, alături de reprezentanți ai Consiliul Județean al Elevilor, Asociației Părinților Suceava și reprezentanți ai autorităților locale și județene: Primăria Suceava, Prefectura Suceava, ISU Suceava, IPJ Suceava și DSP Suceava, precum și reprezentanți ai sindicatelor din învățământul preuniversitar sucevean.

Conferința a avut ca scop promovarea obiectivelor campaniei „Vaccinare și testare pentru învățare”, de informare a elevilor, cadrelor didactice și părinților, cu privire la importanța și necesitatea diminuării efectelor pandemiei de Covid-19 prin vaccinarea voluntară a personalului din învățământ.

Din intervențiile participanților a rezultat o reală susținere pentru campania de vaccinare și sprijin pentru aplicarea măsurilor care să permită reîntoacerea copiilor/elevilor la școală, cu prezență fizică, ținând cont de faptul că la această dată 3.424 de persoane angajate în unitățile de învățământ au fost vaccinate, dintre care 2.501 de cadre didactice, 359 personal didactic auxiliar și 564 personal nedidactic, iar procentul elevilor și personalului confirmat cu COVID este sub 1%.

De asemenea, în cadrul conferinței au fost analizate și alte aspecte de interes pentru desfășurarea activităților în sistemul de învățământ, precum pregătirea activităților de recuperare a pierderilor generate de predarea online, plata burselor pentru elevi, transportul elevilor, etc.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.