Buletin de presă, 7 mai 2021 - IPJ Suceava

4.120 ţigarete de provenienţă extracomunitară confiscate de poliţişti

În data de 06.05.2021, cadrele Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Suceava au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite din sfera traficului cu produse accizabile, a comerţului neautorizat precum şi a schimbului ilegal de valută, ocazie cu care au fost controlate 15 societăţi comerciale şi constatate 3 infracţiuni.
De asemenea în cadrul acţiunii poliţiştii au confiscat 4.120 bucăţi ţigarete de provenienţă extracomuniatară.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de „contrabandă”, iar ţigaretele în valoare de 3.090 lei au fost confiscate în vederea continurii cercetărilor.


Eveniment rutier cercetat de poliţişti

La data de 06.05.2021, ora 17.35, în timp ce conducea mopedul pe raza comunei Marginea, un localnic de 51 de ani a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu autoutilitara condusă regulamentar de un localnic de 27 de ani.
Din accident a rezultat rănirea conducătorului mopedului, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din verificările efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a stabilit faptul că, bărbatul de 51 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar mopedul nu este inregistrat/înmatriculat.
Cei doi conducători auto au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 51 de ani şi negativ în cazul conducătorului autoutilitarei, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînregistrat”, „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”, ce va fi soluţionat procedural.


Dosar penal la regimul rutier

La 06.05.2021, ora 12.30, Secția 9 Poliție Rurală Șcheia a fost sesizată prin „SNUAU 112” despre faptul că, pe raza comunei Stroieşti un localnic de 62 de ani conduce un tractor şi pare a fi sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului, pe DJ. 209 D din localitatea Zaharești au identificat conducătorul auto, un bărbat de 62 de ani din localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fi soluţionat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.