Conferința Internațională „Ethical and Social Dimensions in Public Administration & Law”, ediția VI-a

Facultatea de Drept și Știinte Administrative din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Asociația Științifică de Drept și Administrație Publică Suceava și Municipalitatea Suceava, organizează Conferința Internațională „Ethical and Social Dimensions in Public Administration & Law", Ediția VI-a, eveniment ce va avea loc în perioada 17 – 19 iunie 2021. Conferința se va desfășura în sălile Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și își propune să reunească peste 150 invitați (speakeri, procurori, judecători, avocați, notari, executori judecătorești, cercetători științifici, consilieri juridici, doctoranzi, funcționari publici, precum și studenți de la programele de licență și masterat), atât din țară, cât și din străinătate, iar tematica dezbătută se va axa pe subiecte din sfera juridică, de la modificările legislative, până la tendințele în domeniu.

Din dorința de a ține pasul cu vremurile, participarea la workshop-urile și sesiunile științifice programate în cadrul conferinței va cuprinde atât prezența fizică, cât și cea on-line, iar scopul lucrărilor conferinței constă în susținerea tinerilor angrenați în actul de cercetare științifică, expunerea opiniilor și a cunoștințelor juridice, dezbaterea și oferirea de soluții în problematica ce ține de domeniul dreptului și administrației publice.

Necesitatea și motivația realizării acestui eveniment s-a datorat, în primul rând, promovării și susținerii activității de cercetare științifică, iar feedback-ul pozitiv al edițiilor derulate anterior ne face să fim încrezători și în sucesul acestei ediții a conferinței, iar cele trei zile de desfășurare a conferinței, cu siguranță, vor aduce un plus de valoare orașului nostru.

Manifestarea științifică va reuni personalități marcante din România și din comunitatea internațională, specialiști care au abordat aspecte privind evoluția mediului legislativ, impactul aplicării noilor norme juridice adaptate la situația generată de pandemia COVID-19, perspective sociale în guvernarea locală, metode de predare moderne și educație non-formală, didactici apreciative și valori etice.

Conferința urmăreşte să devină o platformă de dezbatere, care să genereze soluții pentru problemele ridicate de contextul juridic și socio-economic existent. Printre participanții acestei conferințe, amintim (keynote speakers): prof. univ. dr. Augustin Zegrean, D.H.C, Facultatea de Drept și Știinte Administrative, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, fost Președinte al Curții Constituționale a României, prof. univ. dr. Mircea Duţu, D.H.C., Preşedintele Universităţii Ecologice din Bucureşti, Directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, prof. univ. dr. Ovidiu Predescu, cercetător ştiinţific de onoare al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, conf. univ. dr. Gabriela Alexandra Oanţă, Universitatea din Coruna, Spania, prof. univ. dr. Mehmet Şahin, Universitatea din Mersin, Turcia, Dr. Andrei Săvescu, Președintele Societății de Științe Juridice din România şi prof. univ. dr. Serhiy MELENKO, Universitatea Națională „Iurii Fedkovici” din Cernăuți.
Mai nouă Mai veche