Bărbat băut și fără permis, reținut în arest după ce a fugit de poliție cu un moped, la Arbore

Miercuri, 7 iulie 2021, la ora 20:10, polițiștii din cadrul Poliției orașului Solca, aflați în serviciul de patrulare pe DN 2K din comuna Arbore, au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui moped care nu a oprit, acesta fiind blocat și oprit după aproximativ un kilometru.

Conducătorul mopedului a fost identificat ca fiind Vasile T., de 45 de ani, din comuna Botoșana, iar cu ocazia verificării s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0.73 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice.

Joi, la ora 01:20, a fost emisă ordonanța de reținere pentru 24 ore față de bărbat, acesta fiind condus sub escortă și introdus în arestul IPJ Suceava. Bărbatul va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, pentru a dispune măsuri în consecință.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „conducere fără permis” și „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.
Mai nouă Mai veche