Șofer beat rănit după ce s-a trântit cu mașina într-un garaj, la Falcău

Marți, 6 iulie 2021, la ora 20:30, Mihai Z., în vârstă de 46 de ani, din Brodina, în timp ce se deplasa pe un drum comunal neclasificat pe raza satului Falcău, cu un autoturism Audi, fiind sub influența băuturilor alcoolice, la un moment, într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat în coliziune cu un parapet de beton, situat în partea dreaptă a sensului său de deplasare, după care a pătruns pe contrasens, a părăsit partea carosabilă și intrat frontal în peretele unui garaj, rezultând avarierea autoturismului și rănirea conducătorului auto.

La fața locului a intervenit un echipaj SMURD și un echipaj de descarcerare care l-a extras pe șofer, acesta fiind transportat la Spitalul municipal Rădăuți, pentru acordarea de îngrijiri medicale, diagnosticat cu „contuzionat usor prin accident rutier, halenă alcoolică”

Conducătorul auto a refuzat să fie testat cu aparatul alcooltest, iar la Spitalul municipal Rădăuți, în prezența medicului de gardă a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de„vătămare corporală din culpă” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
Mai nouă Mai veche