Șofer din Brădățel depistat băut la volan, la Pocoleni

Miercuri, 21 iulie 2021, la ora 20:15, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Fălticeni au oprit pentru control pe raza comunei Rădășeni, în afara localității Pocoleni, spre Mihăiești, pe DJ 209A, autoturismul VW Golf condus de Pavel A., din comuna Horodniceni, satul Brădățel.

Întrucât emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,75 mg/l, alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la Spitalul Municipal Fălticeni în vederea recoltării de probe de sânge și stabilirea cu exactitate a alcoolemiei din sânge.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
Mai nouă Mai veche