Tânăr cu probleme psihice prins băut la volanul unei mașini, în Câmpulung Moldovenesc

Miercuri, 7 iulie 2021, în jurul orelor 01.15, echipajul de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Câmpulung Moldovenesc a oprit pentru control pe strada Calea Bucovinei din localitate autoturismul Dacia care circula haotic. La volan a fost identificat Paul V., în vârstă de 32 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

Întrucât emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, acesta refuzând testarea. A fost condus la sediul Spitalului municipal în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge, însă tânărul a refuzat recoltarea.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliţiei Române, s-a constatat faptul că acesta este posesor de permis de conducere, însă, la momentul opririi în trafic avea dreptul de a conduce ,,cu restricţii- reţinut", ca urmare a unei abateri săvârşite la regimul rutier.

Pe parcursul constatării a fost utilizat echipamentul body-worn camera din dotare.

Cauza a fost prezentată procurorului de serviciu din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, care a opinat pentru continuarea cercetărilor cu făptuitorul în stare de libertate fără luarea măsurii de reținere pe baza de ordonanță, deoarece acesta prezenta probleme de sănătate de nivel psihic. Totodată, procurorul de serviciu a menţionat faptul că măsura preventivă se va impune în urma rezultatelor unor expertize psihiatrice.

S-a întocmit dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunilor de ,,refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice" şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Mai nouă Mai veche