Buletin de presă, 31 august 2021 - IPJ Suceava

Evenimente rutiere cercetate de poliţisti

În ziua de 30.08.2021, în jurul orelor 09.15 în timp ce conducea autoturismul pe strada Stefan cel Mare din oraşul Gura Humorului, un bărbat de 48 de ani din judeţul Bihor a intrat în coliziune faţă-spate cu autoturismul condus regulamentar în faţa sa de un bărbat de 59 de ani din municipiul Câmpulung Moldovenesc, care în urma impactului a fost proiectat în autoutilitara condusă de un bărbat de 21 de ani din comuna Moara.
Din accident a rezultat rănirea unei femei de 53 de ani, pasager în autoturismul condus de bărbatul din municipiul Câmpulung Moldovenesc, care a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.


În ziua de 30.08.2021, în jurul orelor 12.39, în timp ce conducea autoturismul din direcția oraşul Frasin către oraşul Gura Humorului, un bărbat de 71 de ani din oraşul Gura Humorului a surprins şi accidentat o femeie de 71 de ani din oraşul Gura Humorului, angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, marcată şi semnalizată corespunzător.
Din accident a rezultat rănirea femeii de 71 de ani, care a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
Mai nouă Mai veche