Foresta Suceava a intrat în carantină! Cinci jucători au testat pozitiv la Covid-19. Primul meci din campionat va fi amânat

Clubul Foresta Suceava din Liga a III-a la fotbal a intrat în carantină după ce cinci jucători au testat pozitiv la Covid-19, iar primul meci din campionat, programat la 28 august, cu Hușana Huși, ar urma să fie amânat. 

„În urma retestării efectuate de către DSP Suceava în cursul zilei de ieri, au fost depistate trei cazuri noi de infectare cu virusul Covid-19, astfel numărul cazurilor pozitive a crescut la cinci. Lotul de jucători și a staff-ul vor intra în carantină până la data de 29 august.

În aceste condiții, clubul nostru va solicita Federației Române de Fotbal reprogramarea meciului cu Hușana Huși din prima etapă a noului sezon, partidă programată pentru ziua de 28 august”, a transmis Foresta Suceava.
Mai nouă Mai veche