Mii de rădăuțeni tremură de frig în case din cauză că primarul nu plătește datoriile către furnizorul de gaz

În prag de iarnă, peste patru mii de locuinţe, 134 de agenţi economici şi 13 instituţii de stat din municipiul Rădăuţi au rămas fără apă caldă şi căldură, începând de luni după amiază. Acum, mii de familii stau în frig, fără apă caldă, din cauza datoriilor pe care societatea de termoficare le are către furnizorul de gaz.

Atât locuinţele, cât şi sediile firmelor şi ale instituţiilor erau încălzite cu ajutorul unei centrale termice care este administată de o firma din subordinea Consiliului Local Rădăuţi.

Centrala care asigura producerea energiei termice în sistemul centralizat din oraş a fost închisă după ce furnizorul de gaz a stopat alimentarea ei, din pricina datoriilor uriaşe pe care societatea de termoficare rădăuţeană le-a acumulat.

Probleme asemănătoare au fost şi săptămânile trecute. Oraşul a rămas fără apă caldă şi căldură şi vineri, dar atunci problema a fost rezolvată în doar câteva ore.

Primar de mai bine de un an de zile, Bogdan Loghin (PNL) a fost mai mult preocupat să numească în funcții de conducere persoane din anturajul lui politic și mai puțin preocupat să rezolve problemele care au dus acum în situația în care mii de rădăuțeni tremură de frig în casă. 

Cei care au cel mai mult de pătimit sunt locuitorii, mai ales că temperaturile din nopţile viitoare vor coborî sub pragul îngheţului.
Mai nouă Mai veche