Un bărbat și-a pus capăt zilelor, la Frătăuții Noi

Miercuri, 24 noiembrie 2021, la ora 06.53, lucrătorii Secției de Poliție Rurală Gălănești au fost sesizați prin 112 despre faptul că un bărbat a fost găsit spânzurat în localitatea Frătăuții Noi, „în deal la Căpreni, pe Târnăuca”.

În urma cercetărilor s-a constatat faptul că în jurul orelor 06.45, Toader R., de 62 de ani, a fost găsit de membrii familiei, decedat, în curtea locuinței.

S-a stabilit că în cursul nopții precedente, în timp ce ceilalți membrii de familie dormeau, pe fondul unei stări depresive, bărbatul s-a sinucis prin spânzurare, cu o funie pe care a legat-o de acoperișul unei anexe din curtea locuinței de domiciliu, la o înălțime de aproximativ 1,70 metri față de sol.

Victima locuia împreună cu soția sa, de 56 de ani, precum și cu fiul acestora de 31 ani.

La fața locului a ajuns și un echipaj de ambulanță care constatat decesul victimei.

În urma examinării cadavrului victimei, s-a constatat că aceasta nu prezenta alte urme vizibile de violență, cu excepția șanțului de compresiune din zona gâtului, specific spânzurării.

Cadavrul victimei a fost preluat și transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți, urmând a se efectua necropsia în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.
Mai nouă Mai veche