Șapte șoferi reținuți în arestul IPJ Suceava în ultimele două zile

În zilele de miercuri și joi, polițiștii suceveni au reținut în arest șapte șoferi care au săvârșit fapte penale la regimul rutier, dândă dovadă de iresponsabilitate și punând în pericol propria viață dar și a celorlalți participanți la trafic.


La data de 26.05.2022, orele 15.11, Poliția mun. Rădăuți a fost sesizată prin SNUAU 112 de către Arcu Georgeta cu privire la faptul că o femeie a fost lovită de o motocicleta, iar conducătorul motocicletei a părăsit locul accidentului.
Echipajul de poliție rutieră din cadrul Compartimentului Rutier Rădăuți s-a deplasat la fața locului și a stabilit că la data de 26.05.2022, în jurul orelor 15:11, o tânără de 17 ani, din comuna Voitinel jud. Suceava, a pătruns pe D.C Neclasificat, de pe o uliță din partea dreaptă, deplasându-se pe mijlocul părții carosabile din beton.
La un moment dat, a fost acroșată din partea din spate de un moped care era condus de un bărbat de 28 de ani din aceeași localitate.
Tânăra de 17 ani a căzut pe partea carosabilă, suferind leziuni fizice iar conducătorul mopedului și-a continuat deplasarea, părăsind locul accidentului.
Victima a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Rădăuți și a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
După cercetarea locului accidentului, a fost identificat autorul accidentului iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că mopedul nu figurează înmatriculat sau înregistrat iar bărbatul de 28 de ani nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere.
Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În continuarea cercetărilor efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere fără permis și conducere a unui vehicul neînmatriculat, prin ordonanța din data de 26.05.2022 s-a dispus reținerea suspectului de 28 de ani din com. Voitinel, jud. Suceava, pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava.


La data de 25.06.2022, ora 2221, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că pe strada Argestru a avut loc o tamponare între două autoturisme, iar unul dintre conducătorii auto este băut.
Echipajul de poliție deplsat la fața locului a constatat că la data de 26.05.2022, în jurul orei 22:15, un bărbat a condus autoturismul pe strada Argestru din municipiul Vatra Dornei și aintrat în coliziune cu un alt vehicul.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest și a rezultat o valoare de 0,99 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul municipal Vatra Dornei pentru recoltarea de probe biologice de sânge.
Procedându-se la examinarea autoturismului nu s-a reușit identificarea seriei de șasiu, aceasta fiind eliminată. Autoturismul a fost indisponibilizat și urmează a fi examinat în vederea identificării seriei de șasiu ori a altor elemente de identificare.
În urma verificării șoferului în bazele de date, a reieșit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală potrivit art. 335 alin.1, art. 336, alin 1, art. 334 alin. 1 și art. 334 alin. 2 din Codul Penal, iar cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.
După administrarea probatoriului, s-a dispune reținerea șoferului pentru o durată de până la 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.


La 25.05.2022 s-au continuat cercetările privind infracțiunile rutiere săvârșite de către un tânăr 24 ani, din com. Berchișești, la 22.05.2022, dată la care a distrus gardul împrejmuit al unei locuinţe din com. Berchişeşti, prin lovirea acestuia cu un autovehicul de tip ATV.
În baza încheierii emisă de Judecătoria Gura Humorului a fost pus în aplicare mandatul de percheziţie domiciliară asupra imobilului şi anexelor aferente proprietății tânărului de 24 de ani, ocazie cu care a fost ridicat autovehiculul de tip ATV, care a fost folosit în comiterea infracţiunilor.
Față de suspectul de 24 de ani s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava.
Cercetările sunt continuate pentru săvârşirea infracţiunilor de „violare de domiciliu”, „distrugerea” şi „lovirea sau alte violenţe”.


La 25.05.2022 s-au continuat cercetările privind accidentul cu victimă din 14.05.2022 de pe raza com. Straja. Astfel, s-a dispus prin ordonanță efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul de 31 ani, din comuna Straja, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Polițiștii au dispus față de bărbatul de 31 de ani luarea măsurii preventive a reținerii pentru o perioadă de 24 ore. La nivelul acestei subunități s-a constituit o escortă pentru depunerea suspectului în arestul IPJ Suceava.
La 25.05.2022 s-au continuat cercetările privind infracțiunea rutieră comisă de un bărbat de 25 ani, care la data de 21.05.2022 a condus pe drumurile publice autoturismul având dreptul de a conduce suspendat și fiind sub influența băuturilor alcoolice. La 24.05.2022 s-a primit rezultatul alcoolemiei, la data comiterii faptei cel în cauză având o concentrație de 1,15 %o mg/l alcool pur în sânge prima probă și 1,05 %o alcool pur în sânge a doua probă.
La 25.05.2022 s-a dispus punerea în mișcarea a acțiunii penale față de acesta pentru săvârșirea celor două infracțiuni la regimul rutier, ulterior i-a fost adusă la cunoștință calitatea de inculpat, fiind audiat în cauză în calitate de inculpat, în prezența unui apărător ales. Față de bărbatul de 25 de ani s-a dispus reținerea pentru 24 de ore și introducerea în arestul IPJ Suceava.


Tot la data de 25.05.2022 s-au continuat cercetările privind dosarul penal la regimul rutier instrumentat de către polițiștii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți.
În urma cercetărilor efectuate, conducătorul auto care nu a oprit anterior la semnalele polițoștilor a fost identificat în persoana unui tânăr de 19 ani, din comuna Șerbăuți, care nu deține permis de conducere. Față de persoana în cauză, la data de 25.05.2022, ora 14.30, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Tânărul de 19 ani a fost introdus în CRAP al IPJ Suceava.


La 25.05.2022 s-au continuat cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” comisă de un bărbat de 47 ani, din com. Moara la data de 21.05.2022.
Prin ordonanța din data de 25.05.2022 a organelor de cercetare a poliției judiciare s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul de 47 ani sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Prin ordonanța din data de 25.05.2022 s-a dispus reținerea suspectului pentru perioada de 24 ore respectiv din 25.05.2022, ora 18.27, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.
Mai nouă Mai veche