Un cioban beat din Florinta și-a mutilat mâna dreaptă cu un cuțit

Miercuri, 4 mai 2022, în jurul orei 10.09, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Șcheia au fost sesizați despre faptul că la UPU Suceava s-a deplasat o persoană din satul Florinta, comuna Șcheia, cu o plagă tăiată la nivelul mâinii drepte.

În urma cercetărilor a rezultat faptul că Gabriel M., de 49 de ani, din comuna Vama, s-a deplasat la UPU Suceava în jurul orei 09.00, având o plagă tăiată la nivelul membrului superior drept.

Cadrele medicale au stabilit ca diagnostic preliminar „plagă tăiată, deget 4 la mâna dreaptă”, fără însă a rămâne internat în cadrul unității spitalicești.

Ulterior, polițiștii s-au deplasat la o stână din satul Florinta, comuna Șcheia, unde bărbatul lucrează ca zilier, iar din discuțiile purtate cu un alt lucrător zilier, a reieșit faptul că în seara precedentă, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul s-a tăiat în mod intenționat, cu un cuțit, la nivelul mâinii drepte.

Întrucât dimineața acuza dureri la nivelul mâinii drepte, bărbatul s-a deplasat la UPU Suceava pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

După primirea îngrijirilor medicale, acesta a părăsit unitatea medicală. S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche