Buletin de presă, 18 iunie 2022 - IPJ Suceava

Bunuri în valoare de peste 80.000 lei confiscate de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – IPJ Suceava au acţionat în ziua de 17.06.2022, pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite din sfera traficului cu produse accizabile, a comerţului neautorizat.
Activitatea menţionată s-a desfăşurat pe raza județului Suceava, fiind verificate 14 unități economice.
Pentru deficiențele constatate au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale la O.U.G. 28/1999 în valoare de 7.500 lei.
Totodată, în cadrul acțiunii polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – IPJ Suceava au confiscat bunuri în valoare de 81.996 lei.


Dosare penale la regimul rutier

La data de 17.06.2022, în jurul orelor 15:00, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, aflată în serviciul de patrulare pe raza com. Frătăuții Vechi a oprit pentru control un moped, ocazie cu care a fost identificat conducătorul auto, un bărbat localnic.
Cu ocazia legitimării, s-a constatat faptul că acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, întrucât acesta a relatat faptul că nu are permisul de conducere asupra sa, la interogarea bazelor de date specifice, s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru niciun fel de cotegorie.
Cel în cauză a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere ” faptă prev. și ped. de art. art. 335 alin (2) din Cod penal și „conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului„ faptă prev. și ped. de art. 336 alin. (1) din Codul Penal.


La data de 18.06.2022, ora 01.38, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, în timp ce efectuau serviciul de îndrumare, supraveghere și control al traficului rutier, pe str. Calea Obcinilor - raza mun. Suceava, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism.
Aceștia au oprit autospeciala de poliție în spatele autoturismului, iar în timp ce se îndreptau către acesta, au observat că pasagerul de pe locul din dreapta față își schimbă locul cu șoferul autoturismului. Ambii tineri au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.
Procedându-se la verificarea bazelor de date, s-a stabilit faptul că, persoana care a fi condus inițial autoturismul, figurează cu dreptul de a conduce ,,Cu restricții – suspendat”.
Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier Suceava, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (2) din Codul Penal.


Material lemnos confiscat de polițiști

La data de 17.06.2022, în jurul orelor 16:10, lucrătorii Secției nr. 13 Poliție Rurală Bălcăuți, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu și desfășurând activități pe linie rutieră pentru fluidizarea traficului pe DN2-E850 de pe raza localității Bălcăuți, au procedat la oprirea regulamentară, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, a unei autoutilitare condusă de un bărbat domiciliat în comuna Sucevița, județul Suceava.
În urma controlului autoutilitarei, s-a constatat că aceasta era încărcată cu material lemnos, iar conducătorul auto nu a putut prezenta aviz de însoțire primar, relatând că nu deține documente de proveniență și transport a materialului lemnos.
În aceste condiții, șoferul a fost condus la sediul Secției Nr.13 Poliție Rurală Bălcăuți, unde materialul lemnos a fost inventariat de către maistrul silvic din cadrul Ocolului Silvic Adâncata, județul Suceava, constatându-se că a fost transportat cantitatea de 1,60 mc lemn foc molid.
Având în vedere cele constatate, s-a luat măsura sancționării contravenționale conform art. 19 alin. 2 lit. a) punctul 2 din Legea 171/2010 și s-a dispus confiscarea cantității de 1,60 mc material lemnos.
Materialul lemnos a fost lăsat în custodie la sediul Secției Nr.13 Poliție Rurală Bălcăuți și urmează a fi valorificat de către reprezentanții Ocolul Silvic Adâncata.
Mai nouă Mai veche