Un tânăr ucrainean a încercat să intre în țară, prin Vama Siret, cu un camion și o remorcă cu certificate de înmatriculare falsificate

Polițiștii de frontieră de la Siret au oprit la intrarea în țară un automarfar cu remorcă pentru care șoferul a prezentat certificate de înmatriculare false.

Sâmbătă, 17 septembrie 2022, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat la controlul de frontieră, pe sensul de intrare în România, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 37 de ani, conducând un automarfar marca DAF, cu remorcă, ambele înmatriculate în Ucraina.

În cadrul verificărilor, la solicitarea polițiștilor de frontieră, bărbatul a prezentat și documentele mașinii, mai exact, cartea de identitate și certificatul de înmatriculare, cu însemnele autorităţilor din Ucraina.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate, colegii noștri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare.

Astfel, polițiștii de frontieră au constatat faptul că certificatele de înmatriculare ale automarfarului și ale remorcii sunt false, întrucât nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unor documente autentice.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, conform Codului Penal.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.