Un exacavator care nu a fost asigurat corespunzător s-a răsturnat peste două autoturisme, într-o curbă. Trei persoane au fost rănite

Vineri, 11 noiembrie 2022, la ora 12.15, Corneliu G., de 47 de ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoutilitara DAF pe care transporta un excavator Liebherr, pe DN 2 / E85, în localitatea Fântâna Mare, din direcția Roman către Fălticeni, pe un sector de drum în curbă la dreapta, din cauză că nu a asigurat corespunzător excavatorul, acesta a căzut din autoutilitară pe partea carosabilă, acroșând autoturismul Skoda condus de Puiu V., de 63 de ani, din Roman, și autoturismul Skoda condus de Cristian Andrei C., de 34 de ani, din comuna Todirești, care circulau regulamentar din sens opus.

În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a trei persoane: Violeta V., pasageră în autoturismul Skoda, care a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul municipal Fălticeni unde, în urma examinării de către medicul de gardă i s-a stabilit diagnosticul „traumatism cranio-cerebral, contuzie toraco-abdominală, contuzie glezna stângă”, fiind transferată la Spitalul județean Suceava pentru investigații; Puiu V., care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul municipal Fălticeni unde, în urma examinării de către medicul de gardă, i s-a stabilit diagnosticul „traumatism cranio cerebral, contuzie toraco-abdominală”, fiind transferat la Spitalul județean Suceava pentru investigații și Cristian Andrei C., care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul municipal Fălticeni unde, în urma examinării de către medicul de gardă, i s-a stabilit diagnosticul „traumatism cranio-cerebral, plagă contuză occipitală, contuzie omoplat drept”, fără a rămâne internat.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în toate cazurile, fiindu-le prelevate mostre de sânge.

A fost întocmit dosar penal privind infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche