Două persoane rănite într-un accident rutier în zona Orizont din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava

Vineri, 9 decembrie 2022, la ora 19:00, Dumitrița B., de 29 de ani, din comuna Moara, județul Suceava, a condus autoturismul Audi pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, având direcția de deplasare spre Bazar, pe banda întâi, iar în dreptul stației pentru mijloace de transport în comun Orizont a intrat în coliziune cu autoturismul Dacia Logan condus de Vasile C., de 33 de ani, din municipiul Suceava, care rula pe banda a doua în același sens de mers.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei pasagere din autoturismul Dacia Logan, Monica G., de 34 de ani, din satul Bursuceni, județul Suceava, precum și a conducătoarei autoturismului Audi.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative și li s-au recoltat mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

A fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche