Urmărire la Pârteștii de Sus după o dubă condusă de tânăr beat. Individul a abandonat mașina și a încercat să fugă în pădure, dar a fost prins de polițiști

Joi, 1 decembrie 2022, la ora 00:10, în timp ce lucrătorii Secției de Poliție Rurală Gura Humorului se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Cacica, pe DJ 178A, în localitatea Pârteștii de Sus, la aproximativ 50 de metri de pasajul căii ferate au efectuat semnalul regulamentar de oprire autoutilitarei Renault Trafic. După efectuarea semnalului de oprire, conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea pe DJ 178A, spre Pârteștii de Jos, mărind totodată viteza.

Echipajele de poliție au procedat la urmărirea autovehiculului până în zona gării Cacica, aici, fiind singur, conducătorul autoutilitarei a abandonat mașina pe peronul gării, fugind spre o zona împădurită. S-a continuat urmărirea acestuia, pedestru, pe o distanță de 150 metri, reușindu-se prinderea și imobilizarea celui în cauză.

După imobiliare, s-a procedat la legitimarea conducătorului auto, fiind identificat Anton C., de 30 de ani din Pârteștii de Sus.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul respirat, ulterior fiind condus la Spitalul Orășenesc Gura Humorului unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, la interval de o oră, în vederea stabilirii alcoolemiei.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
Mai nouă Mai veche