S-a speriat și a intrat în șanț când a văzut mașina de poliție, la Arbore. Șoferul era în stare avansată de ebrietate

Marți, 31 ianuarie 2023, la ora 19:00, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Orașului Solca au depistat în trafic, în comuna Arbore, autoturismul Opel Astra care circula haotic, iar la vederea autospeciale de poliție a virat brusc către șanț.

La volan a fost identificat Gheorghe B., din comuna Botoșana, județul Suceava.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost condus la sediul Poliției orașului Cajvana, pentru a fi testat cu aparatul alcootest, rezultând o alcolemie de 1,26 mg/l.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți pentru recoltarea de probe biologice.

A fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”.
Mai nouă Mai veche