FOTO Hoții de lemne rămân fără camioane. Al șaptelea vehicul confiscat anul acesta de polițiștii suceveni

În cursul zilei de marți polițiștii au continuat activitățile de verificare și control în ceea ce privește transporturile de material lemnos. Au fost identificate mai multe transporturi neconforme, fiind aplicate sancțiuni contravenționale și fiind confiscate cantitățile de material lemnos transportate ilegal.

Totodată, polițiștii au confiscat încă un vehicul de mare tonaj utilizat la transportul a peste 10 metri cubi material lemnos cu încălcarea legislației în domeniu fiind întocmit și dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 metri cubi, neînsoţite de documentele specifice de transport, prev. de art. 68 alin. 21 din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic).

Doar de la începutul acestui an au fost deja confiscate șapte vehicule de mare tonaj utilizate la transportul ilegal de lemn, valoarea acestora depășind 200.000 Euro.


Marți, 21 martie 2023, polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Vama, au oprit pe DN 17, comuna Vama, pentru control, o autoutilitară care transporta material lemnos.

În urma controlului efectuat s-a stabilit faptul că autoutilitara era condusă de către un bărbat domiciliat în comuna Stulpicani, județul Suceava. La solicitarea lucrătorilor de poliție, șoferul a prezentat documentele personale, ale mașinii dar și avizul de însoțire pentru cantitatea de 14,12 metri cubi lemn rotund rășinoase, specia molid.

Întrucât, existau suspiciuni cu privire la proveniența materialului lemnos încărcat în autoutilitară, respectiv faptul că nu are proveniență legală, s-a procedat la interogarea aplicației electronice SUMAL 2.0 CONTROL, stabilindu-se faptul că pentru avizul de însoțire, a fost efectuată finalizarea emiterii la data de 21.03.2023, ora 10:00:10, respectiv cu aproximativ 3 minute înainte de efectuarea controlului în trafic, rezultând faptul că „transportatorul profesionist, în timpul transportului a oprit în mod intenționat datele mobile, sistemul de localizare sau a dezinstalat aplicația SUMAL 2.0 avize sau a constatării agentului constatator care a realizat controlul”, fiind considerat material lemnos fără proveniență legală, conform art. 12, lit. l din normele de aplicare a HG 497/2020.

Autoutilitara a fost condusă la sediul Depozitului pentru Bușteni Dragoșa din cadrul Ocolului Silvic Vama, unde materialul lemnos a fost descărcat și inventariat, rezultând o cantitate de 15,81 mc lemn rotund rășinoase, specia molid.

În temeiul art. 68, alin. 2 ind. 2 din Legea 46/2008 Cod Silvic, cantitatea de 15,81 mc lemn rotund în valoare de 8.036 lei a fost confiscată și depozitată la sediul Depozitului pentru Bușteni Dragoșa, iar autoutilitara în valoare de aproximativ 20.000 euro a fost confiscată și depozitată la spațiul de depozitare special amenajat al IPJ Suceava.

Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.
Mai nouă Mai veche