Dosar penal pentru un bărbat din Putna care își bate calul când se îmbată

Marți, 18 aprilie 2023, patrula de siguranță publică din cadrul Secției de Poliție Rurală Gălănești a fost sesizată prin 112 despre faptul că o persoană care locuieste în vecinătatea atelierului auto Pin din comuna Putna ,,își bate calul”.

Cu ocazia deplasării la fața locului, într-o anexă a unui imobil fost identificat Daniel C., de 30 de ani, și o cabalină, despre care acesta a relatat că-i aparține.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul este consumator de băuturi alcoolice, iar când se află sub influența alcoolului obișnuiește să își lovească cabalina fără motiv.

Polițiștii au luat legătura cu medicul veterinar din comuna Putna, care a examinat cabalina, constatând faptul că are un aspect corespunzător și nu prezintă urme vizibile de violență la nivelul capului și a corpului.

Lucrătorii de poliție s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „rănirea cu intenție a animalelor”, faptă prev. și ped. de art. 25, alin. (2), lit. d) din Legea 205/2004 privind Protecția Animalelor.
Mai nouă Mai veche