Un bărbat a murit în casa cuprinsă de un incendiu, la Câmpulung Moldovenesc

Duminică, 2 aprilie 2023, militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc au intervenit, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, în municipiul Câmpulung Moldovenesc. Incendiul a fost anunțat la 112 la ora 03:23. 

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la nivelul acoperișului și la parterul casei de locuit, cu pericol de propagare la întreaga construcție și la anexele gospodărești.

După localizarea incendiului, pompierii militari au pătruns în interiorul locuinței. Din nefericire, într-una dintre încăperi au identificat trupul neînsuflețit al unui bărbat (cu vârsta aproximativă de 40-50 de ani). Victima a fost preluată de organele abilitate.

Au ars: acoperișul casei, parțial, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri patrați, parterul casei, parțial, pe aproximativ 40 de metri pătrați, obiecte de mobilier, elemente de tâmplărie și alte bunuri. S-au degradat învelitoarea din țiglă a acoperișului pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, tencuieli și zugrăveli interioare și altele.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost: jar sau scântei căzute din sistemul de încălzire (sobă cu acumulare de căldură).

Incendiul a fost lichidat la ora 6:48, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și construcțiile învecinate.
Mai nouă Mai veche