Tânără care nu a avut destui bani să plătească o cursă taxi Gara Burdujeni - strada Oituz, cercetată penal de polițiști

Miercuri, 14 iunie 2023, la ora 17:15, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 de către Ilie R. despre faptul că un client nu are bani să plătească cursa în regim taxi.

A fost identificat apelantul Ilie R., de 54 de ani, din Zvoriștea, care a declarat că efectuează curse în regim taxi cu autoturismul Dacia Sandero, iar miercuri a luat-o pe Iulia I., de 35 de ani, din comuna Vlăsinești, județul Botoșani, de la Gara Burdujeni Suceava și care i-a solicitat o cursă în regim taxi până pe strada Oituz din municipiul Suceava, în valoare de 21 lei, iar aceasta a refuzat să plătească cursa la destinație, invocând faptul că nu are bani.

Taximetristul a declarat faptul că nu are nicio pretenție și nu dorește să depună plângere.

A fost întocmit dosar penal privind infracțiunea de „abuzul de încredere”.
Mai nouă Mai veche