Permis de conducere ucrainean fals prezentat de șoferul unui BMW surprins de radar cu 105 km/h în municipiul Suceava

Permis de conducere ucrainean fals prezentat de șoferul unui BMW surprins de radar cu 105 km/h în municipiul Suceava
Joi, 17 august 2023, la ora 00.22, echipajul rutier din cadrul Biroului Rutier Suceava, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe strada Sofia Vicoveanca din municipiul Suceava, cu autospeciala de poliţie, a oprit autoturismul BMW, condus de către o persoană de sex masculin, fiind înregistrat cu aparatul radar AUTOVISION cu viteza de 105 km/h, în zonă limitare 50 km/h.

La volan a fost identificat Gabriel Z., de 22 de ani, din satul Hreațca, comuna Vulturești, județul Suceava, care a înmânat cartea de identitate, certificatul de înmatriculare al autoturismului, poliția RCA și un permis de conducere eliberat de autoritățile din Ucraina.

Întrucât acesta nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere eliberat de autoritățile Române, iar permisul de conducere eliberat de autoritățile din Ucraina prezenta suspicinuni în privința autenticității, s-a procedat la verificarea acestuia și conducerea acestuia la sediul de poliție.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, complicitate la „falsul material în înscrisuri oficiale”, „falsul material în înscrisuri materiale” și „uzul de fals”.
Mai nouă Mai veche