Expoziție foto-documentară Dimitrie Cantemir 300, la Muzeul de Istorie Suceava

Anul 2023 a fost declarat ca Anul Cultural Dimitrie Cantemir şi Ciprian Porumbescu. Dimitrie Cantemir, personalitate remarcabilă a secolului XVIII, cunoscut în principal pentru opera sa istorică, este adus în faţa publicului, prin expoziția foto-documentară Cantemir 300, deschisă la Muzeul de Istorie din Suceava, cu ocazia împlinirii a 350 de ani de la naştere şi 300 de ani de la moartea sa.

Cu ocazia vernisării expoziţiei, care va avea loc luni, 27 noiembrie 2023, ora 13, la Muzeul de Istorie din Suceava, în Foaier, va fi lansat şi volumul Dimitrie Cantemir 300, prezentat de dr. Claudiu Victor Turcitu.

{inAds}
Expoziţia, realizată de Arhivele Naţionale ale României şi Asociaţia Dar Development Bucureşti, prezintă aspecte din viaţa lui Dimitrie Cantemir şi a familiei sale, imagini şi documente puţin cunoscute, care au rolul de a sublinia importanţa acestei mari personalităţi, care şi-a desăvârşit formarea intelectuală beneficiind de trei culturi, otomană, moldoveană şi rusă, pe care le-a îmbogăţit la rândul său prin prodigioasa activitate culturală.

Deşi cele două domnii pe tronul Moldovei au fost de doar câteva luni, Muzeul Naţional al Bucovinei şi Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Suceava deţin documente emise de Dimitrie Cantemir ca domn. Documentele vor întregi imaginea acestei mari personalităţi, cunoscută şi apreciată târziu în cultura românească.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 27 noiembrie – 10 decembrie 2023.
Mai nouă Mai veche