Cinci unități de turism din județ au fost închise de ISU Suceava chiar înainte de Revelion

Cinci unități de turism din județ au fost închise de ISU Suceava chiar înainte de Revelion
Personalul Inspecției de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” a județului Suceava a efectuat, în această săptămână, activități de control tematic inopinat, la unități de turism și alimentație publică care organizează evenimente cu prilejul Revelionului, ținând cont de faptul că acestea vor găzdui un număr mare de persoane.

Astfel, pe timpul acțiunilor control, desfășurate până la 30 decembrie, inclusiv, au fost aplicate 21 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 926.000 lei. De asemenea, pentru încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu, prevăzută în HG 915/2015, s-a dispus măsura complementară de oprire a activității și de sigilare a spațiilor respective, pentru cinci obiective cu profilul de activitate „turism”, din județul Suceava.
{inAds}
Principalele nereguli constatate de către inspectorii de specialitate au fost:
  • punerea în funcțiune și continuarea funcționării fără obținerea autorizației de securitate la incendiu;
  • pierderea valabilității autorizației de securitate la incendiu;
  • neverificarea și exploatarea instalației electrice cu deficiențe și improvizații;
  • lipsa dotării cu mijloace de primă intervenție în caz de incendiu;
  • lipsa instalației de stingere a incendiilor, respectiv, a instalațiilor de detectare, semnalizare și avertizare a incendiului;
  • depășirea numărului de niveluri supraterane față de valoarea de referință admisă pentru clădirile cu nivelul V (5) de stabilitate la incendiu/gradul de rezistență la foc.

ISU Suceava precizează că aceste acțiuni vor fi continuate și în zilele următoare, vizate fiind tot unitățile din categoria turism și alimentație publică.

În această perioadă, organizatorii petrecerilor de Revelion trebuie să aibă în vedere următoarele:
  • să respecte capacitatea maximă admisă de persoane în spațiul în care se desfășoară evenimentul;
  • să asigure funcționarea instalațiilor și mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor din dotarea spațiului respectiv;
  • să respecte prevederile legale referitoare la interzicerea fumatului în toate spațiile publice închise;
  • să instruiască personalul cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor și a celui care asigură intervenția la locul de muncă;
  • să mențină libere toate căile de acces și evacuare.
Mai nouă Mai veche