Tânăr depistat beat la volan lângă livada Primăriei Dumbrăveni

Tânăr depistat beat la volan, lângă livada Primăriei Dumbrăveni
La data de 24 decembrie 2023, la ora 03:45, lucrătorii Poliţiei oraşului Salcea au observat pe un drum comunal neclasificat de pe raza comunei Dumbrăveni, în proximitatea livezii care aparține Primăriei comunei Dumbrăveni, un autoturim Ford care se afla staționat pe marginea drumului și care prezenta avarii în partea stânga față, iar în interior pe locul dreapta față se afla o persoană de sex masculin.

La volan a fost identificat Gheorghe B., de 31 de ani, din satul Bursuceni, comuna Verești, posesor al permisului de conducere valabil.
{inAds}
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 03.53, motiv pentru care cel în cauză a fost condus la Secţia UPU a Spitalului Judeţean Suceava pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.
Mai nouă Mai veche