Buletin de presă, 19 ianuarie 2024 - IPJ Suceava

Buletin de presă, 19 ianuarie 2024 - IPJ Suceava
Permis suspendat și sancțiuni contravenționale în valoare de peste 3.000 lei aplicate de polițiști unui șofer care a încercat să fugă fiind imobilizat și încătușat

La data de 18.01.2024, în jurul orei 23:20, polițiștii din cadrul Poliției Mun. Câmpulung Moldovenesc – Compartimentul Rutier, în timp ce se aflau în desfășurarea atribuților de serviciu pe str. Calea Bucovinei din mun. Câmpulung Moldovenesc, au observat conducătorul unui autovehicul pe str. Calea Bucovinei, încălcând marcajul longitudinal continuu.
Astfel, echipajul a efectuat semnal regulamentar de oprire, șoferul pătrunzând în parcarea unui restaurant, după care a coborât de la volan. După ce conducătorul auto a coborât de la volan, s-a solicitat conducătorului auto să prezinte documentele, ocazie cu care acesta a început să fugă pentru a se sustrage controlului. S-a procedat la urmărirea pedestră a șoferului și s-a reușit imobilizarea și încătușarea sa.
În urma legitimării, s-a stabilit că șoferul era un bărbat de 29 ani, din com. Frumosu. Persoana în cauză a fost testată cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
Conducătorul auto a fost sancționat cu amendă totală în valoare de 3.300 lei pentru săvârșirea a 4 (patru) abateri la regimul circulației rutiere, respectiv pentru efectuarea manevrei de viraj la stânga încălcând marcajul longitudinal continuu, nerespectarea indicațiilor polițistului rutier, lipsa documentelor personale și pentru faptul că plăcuța cu numărul de înmatriculare din partea din spate era neconformă, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile.


Bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie arestat pentru 30 de zile

La data de 13.01.2024, ora 20:40, Poliția mun. Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un bărbat cu privire la faptul că este posibil să se fi comis o tentativă de tâlhărie, deoarece a auzit țipetele unei femei, iar mai apoi a văzut un bărbat fugind cu o poșetă.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că persoana vătămată, respectiv o femeie de 21 ani, din com. Valea Moldovei, locuiește în prezent în mun. Suceava, iar la data de de 13.01.2024, în jurul orei 20:17, a intenționat să se deplaseze la o prietenă a ei, în cartierul Obcini. Și-a luat cu ea o poșetă în care a pus telefonul, suma de 135 lei, abonament TPL și cheia de la apartament.
După ce a ieșit din apartament, s-a deplasat pe trotuarul de pe str. Ciprian Porumbescu, în direcția str. Mihai Viteazu, fiind abordată de către un bărbat care a încercat să inițieze o discuție cu femeia, după care a îmbâncit-o și agrersat-o, sustrăgându-i geanta.
Victima a început să țipe și la un moment dat un bărbat aflat în zonă a țipat la agresor care a fugit și a abandonat poșeta, cu toate bunurile aflate în ea.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,tâlhărie calificată”.
În urma activităților investigativ-operative și de cercetare penală complexe, efectuate de polițiștii Biroului Investigații Criminale – Poliția Municipiului Suceava pe raza mun. Suceava și Botoșani, în dimineața zilei de 18.01.2024, bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost identificat într-o unitate hotelieră de pe raza județului Botoșani.
Acesta a fost condus la sediul Poliției Mun. Suceava unde în urma audierii, a recunoscut comiterea faptei.
În urma probatoriului administrat, bărbatul de 35 ani a fost reținut preventiv pentru 24 de ore, ulterior, instanța cometentă dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zile. Bărbatul a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava.
În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,tâlhărie calificată”, faptă prev. și ped. de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d din Codul Penal.


Material lemnos confiscat de polițiști

La data de 18.01.2024, orele 19.00, polițiștii SPR 3 Marginea, au oprit pentru control pe DN 17A, raza com. Sucevița, autoutilitara condusă de către un bărbat de 29 ani, domiciliat în sat Voievodeasa, com. Sucevița, care a prezentat pentru control documentele personale și pe cele ale autoutilitarei.
Cu ocazia controlului asupra autoutilitarei, s-a constatat faptul că transporta materiale lemnoase, respectiv lemn de foc specia fag.
Având în vedere cele constatate, s-au efectuat verificări în aplicația SUMAL CONTROL, rezultând că pentru autoutilitara în cauză, nu a fost emis aviz de însoțire al materialelor lemnoase la data de 18.01.2024, fapt pentru care i s-a solicitat conducătorului auto să se deplaseze la punctul de descărcare din cadrul Ocolului Silvic Marginea, unde personalul silvic a procedat la inventarierea încărcăturii de materiale lemnoase.
Astfel, s-a constatat că în autoutilitară se afla cantitatea totală de 3,1 m.c. lemn de foc specia fag.
Șoferul a fost sancționat contravențional conform prevederilor art. 19, alin. (2), lit. a) pct. 2 din Legea 171/2010 M, iar cantitatea de 3,1 mc lemn foc specia fag în valoare de 731 lei a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea.


Nu consumați alcool sau droguri și vă urcați la volan!

La data de 19.01.2024, în jurul orei 01:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți – Biroul de Ordine Publică, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat un autoturism care circula pe str. Piața Unirii dinspre parcarea centrală a mun. Rădăuți și care nu a oprit la culoarea roșie a semaforului, continuându-și deplasarea pe strada Dimitrie Onciul.
S-a efectuat semnalul regulamentar de oprire, moment în care conducătorul autoturismului s-a conformat.
Cu această ocazie s-a stabilit faptul că autoturismul era condus decătre un bărbat de 23 ani, din mun. Rădăuți, acesta aflându-se singur în autoturism. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru ocazie cu care a rezultat o alcoolemie de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul mun. Rădăuți pentru recoltarea a două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.


La data de 18.01.2024, polițiștii Poliției mun. Câmpulug Moldovenesc – Compartimentul Rutier, în timp ce acționau pe strada Șandru din mun. C-lung Moldovenesc, în jurul orei 20:10, au oprit pentru control un autoturism care se deplsa sinuos și era condus de către un bărbat de 54 de ani, din com. Stulpicani.
În urma testării cu aparatul etilometru, s-a stabilit că șoferul prezenta o concentrație alcoolică în valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În continuare, celui în cauză i s-a adus la cunoștință obligativitatea recoltării de mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei, sens în care acesta și-a exprimat consimțământul scris cu privire la desfășurarea acestei proceduri, ulterior fiind condus la Spitalul mun. Câmpulung Moldovenesc unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența aloolului sau a altor substanțe”.


Dosar penal pentru conducere fără permis

La data de 18.01.2024, în jurul orelor 22.30, polițiștii Biroului de Ordine Publică, din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, în timp ce se aflau în serviciu de patrulare și se deplasau pe str. Vicilicilor, din mun. Vatra Dornei, au observat un autoturism care la vederea autospecialei poliției a încercat să se sustragă prin schimbarea direcției de mers, fapt pentru care a fost oprit pe str Oborului.
Autoturismul era condus în momentul opririi de un bărbat de 24 ani, din com. Păltinoasa, satul Capu Codrului, care a declarat că nu posedă niciun document asupra sa. În urma verificărilor în bazele de date poliţiștii au constat că cel în cauză nu posedă permis de conducere.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând că avea o concentrație de 0.10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
S-a întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări potrivit art. 335 alin. 1 Cod penal.
Mai nouă Mai veche