Blocări în trafic, imobilizări și încătușări, în weekend, pe drumurile din județul Suceava

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava informează că oprirea şi controlul vehiculelor sunt activităţile care au drept scop verificarea atentă a acestora (inclusiv a portbagajului), a documentelor conducătorului de vehicul şi, după caz, a pasagerilor, bagajelor ori a legalităţii transporturilor de bunuri sau persoane.
Poliţiştii rutieri pot să efectueze oprirea şi controlul asupra oricărui vehicul aflat în zona de competenţă, precum şi pe timpul îndeplinirii misiunilor specifice.
Oprirea vehiculelor în trafic se realizează prin executarea semnalelor regulamentare, prevăzute de lege, de către poliţistul rutier sau cu aviz de desfășurare a activităților pe linie rutieră.

Oprirea şi controlul unui vehicul se execută de către poliţistul rutier în următoarele cazuri:
  • când se constată încălcări ale normelor rutiere;
  • în situaţia în care există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală, că persoana a fost prezentă la locul săvârşirii unei fapte ilegale ori are cunoştinţă despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;
  • când descrierea corespunde unei persoane căutate potrivit legii;
  • când deţine asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate potrivit legii;
  • pentru verificarea deţinerii de către conducătorii vehiculelor a documentelor prevăzute de lege;
  • în condiţiile producerii unor calamităţi naturale, dezastre sau a altor situaţii care pun în pericol siguranţa circulaţiei.
{inAds}
ATENȚIE!

Conducătorul vehiculului oprit la semnalul regulamentar al polițistului este obligat să rămână în vehicul, cu mâinile pe volan, iar ceilalți pasageri să nu deschidă portierele, respectând indicațiile acestuia.


Moduri de oprire

În funcţie de comportamentul şi reacţia conducătorului vehiculului faţă de semnalul de oprire al poliţistului rutier:

a) oprirea prin conformare la semnalul poliţistului rutier, când conducătorul
vehiculului opreşte la semnalul acestuia;

b) oprire forţată, când:
  • conducătorul vehiculului aflat în mers, căruia i-a fost efectuat semnalul de oprire, refuză să oprească şi îşi continuă deplasarea determinând urmărirea sa de către echipajul poliţiei;
  • vehiculul este oprit, iar conducătorul, care nu se află în interiorul acestuia, revine cu intenţia de a-l pune în mişcare, ignorând dispoziţiile poliţistului;
  • poliţiştii sunt informaţi, prin diferite mijloace de comunicare, despre un conducător de vehicul, suspect în trafic, pretabil a nu se supune controlului;
  • conducătorul vehiculului opreşte iniţial la semnalul poliţistului rutier, iar în timpul controlului pleacă, nerespectând indicaţiile şi dispoziţiile acestuia.

Din păcate, se înregistrează în continuare situații în care șoferii dau dovadă de iresponsabilitate neoprind la semnalele regulamentare ale polițiștilor și punând în pericol siguranța rutieră, propria viața precum și pe cea a celorlați participanți la trafic.

Recent, polițiștii au fost din nou nevoiți să urmărească șoferi băuți care nu au oprit la semnalul regulamentar, fiind necesare blocări în trafic, imobilizări și încătușări.


La data de 24.02.2024, ora 00:35, polițiștii din cadrul SPR 12 Preutești, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare și desfășurau activități de control trafic pe raza localității Leucușești, comuna Preutești, județul Suceava, au efectuat semnal de oprire regulamentar unui autoturism care circula pe DC Leucușești, din direcția Mun. Fălticeni spre sat Leucușești.
Șoferul nu s-a conformat, continuîndu-și deplsarea și observând semnalul polițiștilor, de la volanul autoturismului a coborât o persoană de sex masculin care a început să fugă pedestru pe teren arabil. Acesta a fost urmărit în alergare, pedestru de către polițiștii echipajului și după ce a fost urmărit circa 200 m a fost prins, imobilizat și încătușat de către polițiști.
Procedând la legitimarea conducătorului auto s-a constatat că acesta este un bărbat din sat Leucușești, comuna Preutești, județul Suceava, posesor al permisului de conducere valabil.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru rezultatul fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la Spitalul Municipal Fălticeni în vederea recoltării de probe de sânge și pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei din sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, faptă prev. de art. 336 alin. 1 din Cod Penal.


La data de 22.04.2024, ora 10.25, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Zamostea, în timp ce desfășurau activități specifice de patrulare pe raza com. Zamostea, sat Zamostea, jud. Suceava, pe drumul județean D.J. 291A, au observat un autotursim care circula haotic și se îndrepta către D.C. 36 E de pe raza satului Zamostea, comuna Zamostea, județul Suceava.
Astfel, echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului cu utilizarea semnalelor acustice și luminoase, șoferul refuzând să oprească și încercând să mărească viteza de deplsarea pentru a-și asigura scăparea.
După urmărirea autoturismului, polițiștii au reușit să se poziționeze cu autosepciala astfel încât să blocheze continuarea deplasării vehiculului, acesta fiind blocat în zona de acces a unui imobil.
Imediat polițiștii au coborât din autospecială și au reușit extragerea în siguranță a șoferului urmărit, acesta fiind un bărbat de 56 ani, cu domiciliul în orașul Siret, județul Suceava, dar care locuiește fără forme legale în sat Zamostea, județul Suceava.
Întrucât emana halenă alcoolică și avea un comportament specific unei persoane ce a consumat băuturi alcoolice, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la Spitalul Boli Cronice Siret, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge la interval de o oră, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe” faptă prev. și ped. de art. 336 alin. 1 din Codul Penal.


Polițiștii atrag încă o dată atenția supra responsabilității la volan atât în ceea ce privește componenta juridică de respectare a legislației rutiere în vigoare, cât și cu privire la responsabilitatea socială prin protejarea unor valori primordiale precum sănătatea și viața.
Polițiștii reinterează un apel către toți participanții la trafic, în special către cei predispuși la încălcarea legislației: Respectați legea! Nu vă puneți în pericol sănătatea, viața și libertatea!



Mai nouă Mai veche