Bărbat din Bosanci depistat fără permis la volanul unei mașini cu poliță RCA expirată, pe strada Mitropoliei din municipiul Suceava. În mașină se mai aflau soția și cei trei copii

Bărbat din Bosanci depistat fără permis la volanul unei mașini cu poliță RCA expirată, pe strada Mitropoliei din municipiul Suceava. În mașină se mai aflau soția și cei trei copii
Duminică, 8 decembrie 2024, la ora 13:05, polițiștii Biroului de Ordine Publică – Poliția Municipiului Suceava, în timp ce se deplasau dinspre strada Alexandru cel Bun către strada Brădetului au observat autoturismul Ford Mondeo care avea valabilitatea poliței de asigurare de tip RCA expirată.

Polițiștii au procedat la oprirea regulamentară a autoturismului, la volan fiind identificat Aleodor N., în vâstră de 44 ani, din comuna Bosanci, care se afla în autoturism cu soția sa și cei trei copii.

Bărbatul a înmânat documentele prevăzute de legislația în vigoare, respectiv cartea de identitate, certificatul de înmatriculare, ITP valabil la data opririi , fără a putea face dovada unei polițe de asigurare de tip RCA valabilă. Întrebat fiind de permisul de conducere, bărbatul a declarat faptul că nu are permisul asupra sa.
{inAds}  

Cu ocazia verificării în bazele de date ale Poliției Române aplicația E-DAC, s-a constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.

În urma celor constatate, bărbatul a relatat verbal faptul ca nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.

A fost întocmit proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”.

Totodată a fost întocmit și proces-verbal de contravenție în valoare de 2.000 lei și, ca măsură complementară, au fost reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele de înmatriculare.
Mai nouă Mai veche