Reținut pentru încălcarea ordinului provizoriu de protecție
La data de 18.01.2025, ora 19:10, Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat de 38 ani, din mun. Rădăuți, are ordin de protecție față de soția sa, însă se află în curtea locuinței acesteia, încălcând astfel ordinul de protecție emis de către Judecătoria Rădăuți.
Polițiștii s-au deplsat în regim de urgență la imobilul de pe raza municipiului Rădăuți unde locuiește femeia, bărbatul de 38 de ani fiind identificat în grădina locuinței, ascuns sub un covor.
Fiind întrebat despre prezența sa în curtea locuinței, loc în care locuiește fosta sa soție ce are ordin de protecție împotriva sa, bărbatul, care emana halenă alcoolică a declarat verbal faptul că dorește să își vadă copiii.
Femeia se afla la domiciliu, fiind identificată în locuință cu ușa închisă, deoarece fostul soț i-a adresat amenințări cu acte de violență.
Din verificările efectuate, s-a constatat faptul că la data de 23.09.2024, Judecătoria Rădăuți a emis împotriva bărbatului un ordin de protecție prin care avea obligația să nu se apropie de fosta soție și de locuința acesteia, situată în mun. Rădăuți, jud. Suceava, la o distanță minimă de 50 de metri, prevăzându-se și interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu aceasta.

{inAds}
La sediul Poliției Mun. Rădăuți a fost condusă partea vătămată, care a formulat plângere prealabilă pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea a ordinului de protecție, violare de domiciliu și amenințare.
La data de 18.01.2025, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de bărbatul de 38 de ani pentru săvârșirea infracțiunilor de „încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse” faptă prev. şi ped. de art. 47 alin. (1) rap. la art. 38 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 217/2003 rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, „violarea de domiciliu” faptă prev. și ped. de 224 alin. (2) din Codul penal și „amenințarea” faptă prev. şi ped. de art. 206 alin. (1) din Codul penal toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) din Codul penal.
Prin ordonanța organelor de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Biroului Ordine Publică – Compartimentul Proximitate, polițiștii dispus reținerea față de bărbatul de 38 de ani pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Atenție la înșelăciuni la achiziția de produse on-line
La data de 17.01.2025, ora 19:15, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată direct de către o femeie de 38 ani, din mun. Suceava cu privire la faptul că în urma unei comenzi online de pe un site de specialitate a fost înșelată, în sensul că a comandat calculator contra sumei de 1000 lei, dar nu a mai primit device-ul și nici suma de bani transferată către vânzător.
În urma investigațiilor efectuate și a audierilor s-a stabilit faptul că la data de 06.01.2025 persoana vătămată a comandat de pe un site de vânzări on-line un PC de la o persoană necunoscută care îl oferea spre vânzare. Femeia a convenit cu vânzătorul ca PC-ul să fie livrat printr-un serviciu de curierat rapid contra sumei de 1000 lei.
La data de 08.01.2025 persoana vătămată a transferat suma de 1000 lei într-un cont bancar indicat de vânzător, însă ulterior acesta nu a mai răspuns la solicitările numitei femeii, nu a trimis nici coletul și nici nu a remis suma de 1000 lei transferată.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune faptă prev. de art. 244 alin. 1 Cp.
Eveniment rutier cercetat de către polițiști
La data de 18.01.2025, în jurul orei 20:20, un bărbat de 48 ani, din com. Mitocu Dragomirnei, a condus autobuzul de transport public local pe str. Calea Burdujeni din mun. Suceava, din direcţia str. Calea Unirii către str. Cuza Vodă, la intersecţia cu str. Cuza Vodă, a surprins şi accidentat pe un bărbat care se afla întins pe asfalt, provocându-i vătămări corporale.
Autobuzul implicat în evenimentul rutier, a fost identificat într-o parcare din mun. Suceava, pe str. Grigore Andrei, iar în prezenţa unui tehnician criminalist s-a procedat la examinarea acestuia.
De asemenea, a fost identificat și conducătorul vehiculului, în persoana bărbatului de 48 ani, care a precizat că nu cunoaşte faptul să fi accidentat vreo persoană sau să fi văzut vreo persoană întinsă pe asfalt în timp ce a pătruns de pe str. Calea Burdujeni pe str. Cuza Vodă.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic cu aparatul etilometru în vederea stabilirii concentraţiei alcoolice, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul savârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, faptă prev. și ped. de art. 196 alin. (2) și (3) din Codul penal și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, faptă prev. și ped. de art. 338 alin. (1) din Codul penal, cercetările fiind continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier.
Nu consumați alcool sau droguri la volan!
La data de 19.01.2025, ora 00.50, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești, având în vedere planul de măsuri emis de IPJ Suceava-Serviciul Rutier pe linia combaterii conducerii sub influența băuturilor alcoolice, au oprit pentru control pe DJ 178D Soloneț din sat Soloneț, com. Todirești, autoturismul condus de către un bărbat în vârstă de 31 ani din sat Soloneț, com. Todirești.
Cu ocazia testării cu aparatul alcooltest așoferului, a reieșit o valoare de 0,69 mg/l, alcool pur în aerul expirat. În continuare, în baza consimțământului scris al conducătorului auto, acesta a fost condus la Spitalul Județean Suceava pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. (1) din Codul penal.
S-a ales cu lemnul transportat confiscat și sancțiuni contravenționale după implicarea într-un eveniment rutier
La data de 18.01.2025, ora 12.00, polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Preutești au fost sesizați cu privire la faptul că o mașină a intrat într-un șanț pe raza comunei Vulturești, jud. Suceava.
Având în vedere cele sesizate patrula de poliție din cadrul S.P.R.12 Preutești, s-a deplasat la fața locului, identificând conducătorul auto, un bărbat din sat Brăiești, comuna Cornu Luncii, jud. Suceava care a relatat faptul că la data de 18.01.2025, în jurul orei 11:30, în timp ce se deplasa cu autoutilitara din direcția satului Uncești, către satul Pleșești, la o intersecție de drumuri, a observat o persoană de sex feminin care traversa neregulamentar strada și pentru a evita impactul cu aceasta, a tras dreapta de volan, intrând în șanțul de pe marginea drumului.
De asemenea a fost identificată și femeia respectivă, pietonul, care a confirmat aspectele relatate de conducătorul auto.
Nu au existat victime omenești, doar pagube mjateriale, întocmindu-se în acest sens documentația pentru soluționarea tamponării.
În continuare agenții de poliție, au constatat că autoutilitara este încărcată cu material lemnos – lemne de foc. Fiind întrebat cu privire la documentele necesare pentru transportul de material lemnos, șoferul a precizat că nu deține niciun fel de acte.
S-a relaționat cu Ocolul Silvic Dolhasca, dispunându-se inventarierea materialului lemnos, rezultând o cantitate de 3,01 m3 rășinoase din specia brad, conform procesului verbal de cubaj.
Având în vedere cele constatate, material lemnos pentru care conducătorul auto nu avea documente specifice de transport a fost confiscat și predat către O.S. Dolhasca. De asemenea, s-a procedat la sancționarea contravențională a șoferului conform Legii 171/2010 la regimul silvic.