Buletin de presă, 24 mai 2025 - IPJ Suceava

Buletin de presă, 24 mai 2025 - IPJ Suceava
Sancțiuni în valoare de peste 10.000 lei aplicate de polițiști în cadrul unei acțiuni pe linie economică

În ziua de 23.05.2025, între orele 09.00 – 12.00, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Suceava, au acţionat pe raza municipiului Suceava pe linia prevenirii, descoperirii şi combaterii faptelor prevăzute de Legea 241/2005, Legea nr. 82/1991 rep., OUG 54/2020.
Au fost verificate 14 societăți comerciale și au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 11.000 lei, din care 8 la O.U.G. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale în valoare de 8.000,1 la Legea nr. 252/2003 în valoare de 2.000 lei și 1 la Legea nr. 145/2014 în valoare de 1.000 lei.
Totodată, au fost confiscate sume de bani și peste 200 litri detergenți în valoare de cca. 4.000 lei, fiind constatată în flagrant și o infracțiune la regimul economic.


Doi bărbați reținuți și ulterior arestați pentru o faptă de viol

În continuarea cercetărilor efectuate de polițiștii SPR 10 Gura Humorului referitor la o sesizare din data de 21.05.2025, când o femeie din com/sat Berchișești, a reclamat faptul că fiica ei în vârstă de 20 ani, a fost victima unei infracțiuni de viol, în cauză, prin ordonanța din data de 23.05.2025 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un bărbat de 30 ani, din com. Cornu Luncii, pentru săvârșirea infracțiunilor de „viol”, faptă prev. de art. 218 alin. (1) alin. 3 lit. f Cod penal, ”complicitate la infracțiunea de lipsire de libertate”, faptă prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 205 alin. (1) Cod penal și ”lovirea sau alte violențe”, faptă prev. de art. 193 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal.
De asemenea, în aceeași cauză s-au continuat cercetările și față de un alt bărbat de 30 de ani din com. Berchișești,
În urma probatoriului administrat, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, ulterior instanța de judecată emițând mandate de arestare preventivă pentru o perioada de 30 de zile, față de ambii bărbați.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.


Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La data de 23.05.2023, ora 10:32, Poliția Mun. Rădăuți a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe centura ocolitoare a municipiului Rădăuți, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
În baza sesizării, la nivelul Poliției Mun. Rădăuți s-a constituit echipa operativă, iar în urma deplasării la locul producerii evenimentului rutier, cât și a verificărilor efectuate a rezultat că la data de 23.05.2025, în jurul orei 10:30, un bărbat de 76 ani din comu. Burla, a condus autoturismul pe DN CRD, în afara mun. Rădăuți, jud. Suceava, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă prin dreapta și s-a răsturnat pe un teren agricol.
Ca urmare a producerii accidentului rutier a rezultat avarierea autoturismului, cât și vătămarea corporală din culpă a conducătorului auto.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, faptă prev. și ped. de art. 196 alin. (2) rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) din Codul Penal.


La data de 23.05.2025, ora 11:20, Poliţia Municipiului Câmpulung Moldovenesc, a fost anunţată telefonic de către lucrătorii Secţiei nr. 14 de Poliţie Rurală Vama, cu privire la faptul că pe DC33 Deia din com. Frumosu, a avut loc un accident rutier cu victime omeneşti..
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției mun. Câmpulung Moldovenesc, însoțiț de un tehnician criminalist, care a constatat că la data de 23.05.2025, în jurul orei 11:10, un bărbat a condus autoturismul pe DC33 Deia, din com. Frumosu, jud. Suceava, iar la un moment dat a părăsit partea carosabilă.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto precum şi a două pasagere în autoturism.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0.00 mg/l alcool în aerul expirat, fiindu-i recoltată o mostră biologică de sânge.
S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, faptă prev. și ped. de art. 196 alin. (2) rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) din Codul Penal.


Material lemnos confiscat de polițiști

La data de 22.05.2025, în jurul orei 09:20, patrula din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus, s-a deplasat pe DJ 209G de pe raza comunei Straja, unde a fost identificat un atelaj hipo condus de către o persoană de sex masculin, care a fost legitimată ca fiind un bărbat de 40 ani, din comuna Bilca, care a declarat verbal faptul că nu deține aviz de însoțire a materialului lemos.
Atelajul hipo a fost condus la Ocolul Falcău, depozit Canton Silvic Falcăuți, ocazie cu care organele silvice au procedat la inventarierea materialului lemnos, stabilind că bărbatul a transportat cu atelajul hipo cantitatea de 2,45 mc lemn rotund rășinoase.
Cantitatea de material lemnos, a fost confiscată în conformitate cu prevederile Legii nr.171/2010 modificată, având o valoare de 685 lei, fiind predată în custodia Ocolului Silvic Falcău.
Față de bărbatul de 40 de ani s-a dispus măsura sancționării contravenționale, conform Legii nr. 171/2010 modificată.


La data de 22.05.2025, ora 12:40, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, în timp ce executau activități pe linie silvică pe raza comunei Putna, au oprit pentru control pe drumul național 2H de pe raza comunei Putna, o autoutilitară care transporta material lemnos, respectiv cherestea netivită din specia rășinoase.
Cu ocazia controlului efectuat s-a stabilit faptul că autoutilitara era condusă de către un bărbat de 38 ani, domiciliat în orș. Vicovu de Sus, și că acesta nu posedă aviz de însoțire pentru materialul lemnos transportat.
Din acest motiv transportul a fost condus la Atelierul de prelucrare a lemnului din cadrul Ocolului Silvic Putna, unde s-a solicitat sprijinul unui tehnician silvic din cadrul acestui ocol pentru inventarierea materialului lemnos. Cu această ocazie s-a stabilit faptul că bărbatul a transportat fără aviz de însoțire cantitatea de 1,95 mc cherestea netivită din specia rășinoase în valoare de 1076 lei.
Șoferul a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 171/2010 M, iar materialul lemnos a fost confiscat, fiind predat în custodia Ocolului Silvic Putna.


Mandat pus în executare de către polițiști

La data de 23.05.2025, ora 15:16, lucrătorii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului, au primit spre executare prin dispeceratul Poliţiei oraş Gura Humorului, mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Rădăuți, privind pe un bărbat de 31 ani, domiciliat în comuna Valea Moldovei, care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 2 luni închisoare.
În urma verificărilor efectuate bărbatul a fost identificat pe raza satului Mironu, com. Valea Moldovei și ulterior depus în Penitenciarul Botoșani.
Mai nouă Mai veche