Laptop furat din containerul unei spălătorii, la Rădăuți. Suspectul, identificat rapid și reținut în arest

Laptop furat din containerul unei spălătorii, la Rădăuți. Suspectul, identificat rapid și reținut în arest
Luni, 29 septembrie 2025, la ora 09:12, Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată prin 112 despre faptul că în seara zilei de vineri un laptop a fost sustras dintr-un container comercial situat pe strada Calea Bucovinei, municipiul Rădăuți, județul Suceava.

S-a stabilit că o societate cu sediul în Iași și activitate de spălătorie textile deține un punct de lucru în Rădăuți, într-o rulotă comercială din PVC cu geamuri termopan. Duminică, o angajată a fost alertată de o cunoștință că geamul rulotei era deschis. La verificarea locației, aceasta a constatat că geamul fusese forțat, iar un laptop Asus, în valoare de aproximativ 900 de lei, lipsea. Administratorul societății a sesizat poliția a doua zi.

O echipă operativă, împreună cu un tehnician criminalist, a efectuat cercetări, iar lucrătorii Biroului de Investigații Criminale Rădăuți, în colaborare cu Biroul Ordine Publică, l-au identificat pe autorul faptei, Valentin C., de 20 de ani, care locuiește fără forme legale pe strada Mihai Viteazul. Acesta a comis furtul vineri, 26 septembrie, în jurul orei 20:12, escaladând peretele rulotei și pătrunzând prin forțarea unui geam termopan, de unde a sustras laptopul.

Suspectul a fost depistat în localitate și condus la sediul Poliției Municipiului Rădăuți. În timpul audierii, acesta a recunoscut fapta, iar laptopul a fost recuperat. Prin ordonanța din 29 septembrie, s-a dispus continuarea urmăririi penale pentru infracțiunea de „furt calificat”, iar suspectul a fost reținut pentru 24 de ore. Cercetările continuă în cadrul dosarului penal.
Mai nouă Mai veche