Inspectoratul de Poliție Județean Suceava informează că în cursul acestei săptămâni polițiștii Biroului Rutier Suceava din cadrul Poliției Municipiului Suceava, împreună cu inspectori ai Regiei Autonome Registrul Auto Român, au acționat în vederea reducerii riscului de victimizare prin accidente rutiere produse pe fondul defecțiunilor tehnice, dar și pentru verificarea respectării legislației rutiere, prin sancționarea nerespectării normelor rutiere și a deficiențelor tehnice, constatate în cazul conducătorilor de mopede, în înțelesul prev. art. 6 pct. 21 din O.U.G. nr. 195/2002R și al conducătorilor de motociclete, în înțelesul prev. art. 6 pct. 22 din O.U.G. nr. 195/2002R.
Polițiștii au acționat zilnic, preponderent în intervalul orar 19:00-21:00, cât și pe timp de noapte.
În cadrul acțiunilor, polițiștii Biroului Rutier Suceava din cadrul Poliției Municipiului Suceava au aplicat 75 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de 32.240 lei.
De asemenea, au fost suspendate 2 permise de conducere și au fost reținute 35 de certificate de înmatriculare, toate aparținând unor motociclete sau mopede care depășeau normele privind poluarea fonică, aveau modificări tehnice neomologate, prezentau defecțiuni tehnice sau pentru alte abateri.
Totodată, au fost reținute 5 plăcuțe numere de înmatriculare ale unor motociclete, vehiculele fiind imobilizate.
122 de conducători de motociclete sau mopede au fost testați cu aparatele etilotest sau pentru identificarea substanțelor interzise.
Sunt șoferi și motocicliști care vor ca vehiculul lor să producă un zgomot la fel de puternic ca cele care concurează în Formula 1 sau MotoGP. Astfel că fac o serie de modificări sistemului de evacuare, pentru a scoate un sunet mult mai strident și mai pronunțat.
Conform Codului Rutier, cei care au mașini sau motociclete zgomotoase pot fi sancționați.
Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni […] conducerea unui autovehicul și tractor agricol sau forestier care, în mers sau staționare, poluează fonic sau emană noxe peste limita legală admisă”, prevede Art. 100 (1-7) din legea circulației.
Ceea ce înseamnă că șoferii riscă între 4 sau 5 puncte de amendă. Reamintim că în anul 2025, valoarea punctului de amendă este de 202,5 lei.
În plus, poate fi reținut certificatul de înmatriculare al vehiculului.
Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia se reţine de către poliţia rutieră în cazul în care zgomotul în mers sau staţionare depăşeşte limita legal admisă pentru tipul respectiv de vehicul”, stabilește Art. 112 (1-i) din Codul Rutier.
În momentul înmatriculării unui vehicul, se stabilește și care este nivelul de decibeli produs de acesta.
Conform legii, mașina sau motocicleta respectivă nu are voie să producă un zgomot peste această limită. Indiferent că e o avarie, precum toba spartă, sau o modificare făcută de proprietar.
Poliția și lucrătorii RAR pot verifica oricând cu sonometrul un vehicul, pentru a stabili nivelul de decibeli al motorului. Iar valoarea rezultată va fi comparată cu nivelul de zgomot stabilit în momentul omologării.
Dacă este mai mare, atunci poliția va reține certificatul de înmatriculare și va aplica șoferului sau motociclistului amenda contravențională. Pentru recuperarea talonului, posesorul vehiculului trebuie să remedieze problema zgomotului. Apoi să se prezinte la RAR pentru o inspecție tehnică oficială.
Aceste activități desfășurate de către polițiștii suceveni nu vizează doar sancționarea abaterilor, ci au și un puternic caracter educativ, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente și creșterea nivelului de siguranță rutieră.
Recomandăm tuturor conducătorilor de vehicule pe două roți:

- Să poarte echipamente de protecție omologate;
- Să evite deplasarea dacă au consumat alcool sau alte substanțe care le pot afecta capacitatea de reacție;
- Să respecte limitele legale de viteză;
- Să își verifice periodic starea tehnică a vehiculului.