Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a participat vineri, 31 octombrie, la Conferința Națională „Avocatura contemporană. Un dialog între tradiție și inovație”, organizată de Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Suceava, în parteneriat cu Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Tema centrală a conferinței care a reunit profesioniști de înalt profil din domeniul juridic, academic și guvernamental a reliefat provocarea de a menține echilibrul între tradiție și inovație, într-o perioadă cu profunde transformări prin care trece profesia de avocat în România.
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a subliniat faptul că inovația nu reprezintă o amenințare, ci un partener al tradiției juridice, care facilitează accesul cetățenilor la justiție, crește gradul de transparență instituțională și întărește încrederea publică.
Totodată, Ministrul Justiției a evidențiat importanța digitalizării și inovației, ca piloni principali ai reformei sistemului judiciar, prezentând o serie de proiecte și măsuri ale Ministerului Justiției, precum:
Conferința a evidențiat faptul că avocatura contemporană devine o profesie profund umanistă, care presupune empatie, gândire strategică și comunicare eficientă, contribuind totodată la consolidarea statului de drept.
Evenimentul a reprezentat un prilej de reflecție asupra modului în care profesia de avocat și sistemul judiciar pot rămâne fideli valorilor fundamentale ale dreptului, adaptându-se în același timp la cerințele unei lumi digitale și globalizate.

- Proiectul ECRIS V - un sistem electronic integrat pentru managementul cauzelor care, printre altele, va include un portal inovator pentru justițiabili și va facilita, prin intermediul unui HUB de integrare, tranzacționarea automată de date cu alte instituții publice centrale și cu instituții specifice sistemului judiciar;
- Justice Data Centers (J-DCs) – care urmărește operaționalizarea și acreditarea a două centre de date, în scopul reducerii riscurilor operaționale și sporirii securității datelor informatice;
- Sisteme de transcriere automată voce-text – au fost procesate automat aproximativ 280.000 de ședințe, însemnând peste un milion de minute transcrise, doar în cuprinsul acestui an;
- Investiții în infrastructura IT – în ultimii ani, instanțele de judecată au fost dotate cu 13.991 stații de lucru, 6.646 laptop-uri și 935 sisteme de videoconferință;
- Proiecte internaționale pentru AI generative – România participă în consorții europene pentru integrarea inteligenței artificiale în administrația publică, vizând instrumente precum cele pentru întocmirea rezumatelor automate, traduceri și analiză semantică a jurisprudenței.