Tragedie la Spitalul Vatra Dornei: Un pacient în sevraj alcoolic a murit după ce a căzut de la etajul 2

Tragedie la Spitalul Vatra Dornei: Un pacient în sevraj alcoolic a murit după ce a căzut de la etajul 2
Un bărbat de 38 de ani, internat la Spitalul Municipal Vatra Dornei pentru sevraj alcoolic, a murit în dimineața zilei de marți, 6 ianuarie, după ce s-a aruncat de la etajul al doilea al clădirii. Incidentul a avut loc în jurul orei 02:50, medicul de gardă sesizând imediat Poliția Municipiului Vatra Dornei.

Potrivit cercetărilor preliminare, bărbatul era internat pe Secția Interne din 2 ianuarie 2026, cu diagnosticul de ciroză hepatică toxică și etilism cronic. În jurul orei 02:45, având asupra sa un rucsac, pacientul a sărit pe geamul băii, căzând pe pavajul betonat din curtea interioară. Echipajul medical a efectuat manevre de resuscitare, dar bărbatul a rămas inconștient. Decesul a fost declarat în jurul orei 06:30.

Victima nu era diagnosticată cu afecțiuni psihice, dar prezenta tulburări de conduită și comportament cauzate de consumul cronic de alcool.

Polițiștii continuă cercetările pentru clarificarea tuturor circumstanțelor în care s-a produs decesul.
Mai nouă Mai veche